SuperBlog

“Am o singură direcție în viață: ÎNAINTE!”

Am început să lucrez încă din perioada facultăţii. Lucram part-time la Sephora pe postul de beauty advisor. Mi-a plăcut enorm acel job şi am învăţat multe lucrând acolo. Mi-am dat demisia în anul 4 de facultate pentru a mă concentra pe licenţă. A doua zi după ce am dat licenţa eram deja angajată full-time la un cabinet de executori judecătoreşti. Îmi pare rău şi acum că nu mi-am luat o vacanţă înainte să intru în câmpul muncii.

Odată cu jobul full-time a început să mă preocupe din ce în ce mai mult educaţia financiară şi am început să citesc toate cărţile de dezvoltare personală, antreprenoriat şi business pe care le-am găsit. Am citit, am învăţat, am aprofundat şi apoi am aplicat.

Am căutat mereu să am mentori care şi aplică ce îi învaţă pe ceilalţi şi iată că am avut ocazia să îi iau interviu unui antreprenor: Valentin Anghel, fondatorul și CEO-ul AVBS Credit.

A: Bună, Valentin! Mulţumesc că ai acceptat acest interviu! Poţi să ne spui câteva cuvinte despre tine?

V.A.: Eu sunt Valentin Anghel, am 41 de ani și sunt pasionat de călătorii, sailing, inventică, inteligență artificială, psihologie, filosofie și pian.

Din punct de vedere profesional, în prezent, sunt fondatorul și CEO-ul companiei de intermedieri credite bancare și non-bancare AVBS Credit și membru în Consiliul Director al Asociației Române a Brokerilor de Credite (A.R.B.C.).

A: Super, mă bucur că ai menţionat şi ce pasiuni ai! Aş vrea să ştiu cum a luat fiinţă AVBS Credit, cum ţi-a venit ideea?

V.A.: Visul meu a început în 2002, pe vremea când aveam doar 22 de ani, mânat de dorința mea de a evolua din punct de vedere profesional și financiar. Fără a avea studii de specialitate, m-am angajat într-un birou notarial din București unde, în scurt timp, am devenit Secretar Delegat și un membru valoros al respectivei societăți. 

În decursul celor 5 ani de activitate în notariat, am lucrat cu mii de clienți și am constatat cât de rigid era sistemul bancar la acea vreme și cât de multă nevoie de ajutor aveau românii în obținerea unor finanțări potrivite. Astfel, am identificat oportunitatea de a dezvolta un business propriu, care să aibă la bază prestarea unui serviciu de intermediere credite care să fie personalizat și complet GRATUIT pentru client. 

În acel moment, în mintea mea s-a produs declicul, așa că în 2007 am renunțat la slujba bună, sigură și foarte bine plătită pe care o aveam în notariat și am înființat compania de brokeraj bancar AVBS Credit. Chiar dacă la acea vreme brokerajul bancar era complet necunoscut în România, țara noastră ducând o lipsă acută de specialiști în domeniul intermedierii creditelor, am avut încredere în visul meu și mi-am folosit toate cunoștințele și abilitățile pentru a-mi îndeplini obiectivul.

A: Am înţeles, ai identificat o nevoie din piaţă şi ai venit în ajutor. Care a fost investiţia iniţială? Cred că multe persoane care vor să devină antreprenori îşi pun această întrebare.

V.A.: Investiția inițială a fost de aproximativ 40.000 de euro, reprezentând toate economiile mele din perioada în care fusesem angajat în notariat. Mi-am folosit toate resursele pentru a-mi desfășura activitatea într-un birou decent și pentru a forma o echipă de oameni determinați și capabili împreună cu care să inovăm creditarea în România. Implicarea de care am dat dovadă m-a ajutat să semnez câteva parteneriate cu cele mai importante instituții financiare din țară, iar acțiunile de marketing pe care le-am demarat ne-au atras clienți numeroși cărora le-am prestat servicii excepționale de brokeraj bancar.

A: Ajutaţi doar persoanele fizice sau şi pe cele juridice?

V.A.: Astăzi, în echipa AVBS Credit se află zeci de brokeri care intermediază toate tipurile de credite, atât pentru persoane fizice, cât și pentru persoane juridice, de la 30 de instituții financiare din România. În decursul celor 14 ani de activitate, rețeaua de brokeri AVBS Credit, care lucrează în sistem de franciză în peste 25 de orașe din țară, a intermediat credite în valoare de peste 350 de milioane de euro.

A: Felicitări pentru ce faceţi la AVBS Credit şi mulţumesc că ai împărtăşit cu noi din experienţa ta, Valentin!

Voi încheia acest înterviu cu motto-ul lui Valentin: „Am o singură direcție în viață: ÎNAINTE!”

Acest articol a fost scris pentru competiția SuperBlog 2021.

S-ar putea să-ți placă și...

11 comentarii

  1. Imi place sa vad oameni motivați si cu un scop bine definit in viața!

  2. Elena spune:

    Felicitări Ana pentru tot ce faci și pentru ceea ce esti! Mi-a plăcut foarte mult interviul! Bravo! Mergi înainte!

  3. Astfel de oameni reusesc sa fie o adevarata inspiratie pentru cei din jur.

  4. Denisa spune:

    Mi-a placut interviul cu Valentin! Imi plac si mie cartile de genul acesta.

  5. Ma bucur cand citesc despre oameni pasionati de ceea ce fac si care vor sa imparta din ceea ce stiu cu alti oameni, pentru ai ajuta sa le fie mai bine.

  6. Când faci ceva cu pasiune, e aproape imposibil să nu obții rezultatele dorite.

  7. Cât de interesant e acest interviu!

  8. O adevarata sursa de inspiratie acest interviu!

  9. Ma bucur sa descopar aceasta mentalitate financiara si nu numai

  10. O poveste de succes care merită împărtășită.
    Mereu scriu despre antreprenorii români, oamenii care fac lucruri și le lasă să treacă pe lângă ei.

  11. Ana, te felicit pentru perseverența și seriozitatea de care dai dovadă, înțeleg din interviul tău că ești o domnișoară determinată, însă răsplătește-te întotdeauna cu momente de respiro și timp petrecut frumos!
    Dincolo de munca noastră productivă și împlinitoare, trebuie să existe și viață personală!
    Mult succes!

Dă-i un răspuns lui Adriana Ivan Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *