Şofer sau pasager? Cum preferi să călătoreşti?
Am luat carnetul de șofer în București acum peste 5 ani. De atunci am condus în mod constant, însa mă încadrez în categoria șoferilor „de ocazie” și conduc doar când este necesar. Îmi place să conduc, dar îmi place mai mult să stau în dreapta. Traficul și aglomerația din București nu sunt chiar pe gustul meu, dar mă bucur că avem mașină.
Ne place mult să călătorim și de fiecare dată cand avem ocazia ne urcăm în mașină și pornim la drum. Mașina pe care o avem este un Ford Fiesta din 2007, o mașină destul de bătrânică și care a văzut multe locuri. Plănuim să o schimbăm anul viitor, dar până atunci sigur o să ne mai însoțească în multe călătorii.
Mașina personală îți oferă libertate de mișcare și te ajută să ajungi în locuri unde nu ai putea ajunge altfel. În plus, este mult mai comod să poți pleca la orice oră dorești, fără să depinzi de un orar și poți lua cu tine câte bagaje vrei (fetelor, cred că mă înțelegeți).
Poză de pe Transfăgărășan din septembrie 2020
De exemplu, pe Transfăgărășan poți merge doar cu o mașină mică. Exista doar o bandă pe fiecare sens, sunt multe serpentine și nu cred că un autocar s-ar descurca prea bine pe acolo. Drumul până la Bâlea Lac merită parcurs măcar o dată în viață pentru că este un loc unic în România.
Dacă îți place să campezi în natură, pe Transfăgărășan vei găsi multe locuri în care te poți opri pentru o noapte (sau mai multe) în natură. Cu ajutorul unui cârlig de remorcare poți lua cu tine în vacanțe rulota. Având și rulota nu mai depinzi de cazare, care poate fi uneori greu de găsit mai ales în plin sezon. Un cârlig de remorcare este ideal și pentru montarea unui suport de biciclete sau pentru situațiile în care vrei să tractezi un alt autoturism.
Nouă ne place să sărbatorim evenimentele plăcute mergând câteva zile în vacanţă. Profităm întotdeauna de zilele libere naţionale, ne mai luăm câteva zile din concediul de odihna şi ne alegem o destinaţie fie la mare, fie la munte, fie un city break, în funcţie de perioadă. Înainte să plecăm în calătorie spălăm maşina în exterior şi în interior, inclusiv covoraşele auto, verificăm nivelul de ulei, lichidul de parbriz, antigelul, rovinieta să fie valabilă şi alimentăm cu benzină.
Atunci când ne vom schimba maşina aş vrea să mergem şi în străinătate cu ea. Cu maşina pe care o avem acum nu ne încumetăm la drumuri chiar aşa lungi. Maşina actuală nu este îndeajuns de încăpătoare aşă ca ne dorim o maşină cu un portbagaj mai mare. Personal aş opta pentru un SUV.
Ador perioada Crăciunului şi tot ce este legat de Crăciun aşa că am gândit deja un traseu pentru iarnă care să cuprindă mai multe târguri de Crăciun europene. Pornim din Bucureşti, ne oprim la Târgul de Crăciun din Sibiu şi înnoptăm acolo, a doua zi plecăm spre Târgul de Crăciun din Budapesta pe care îl vizităm rapid şi plecăm mai departe spre Viena. La Viena am înţeles că sunt mai mult de 10 târguri de Crăciun aşa că acolo vom sta mai multe zile. Un astfel de traseu trebuie planificat în detaliu cu ceva timp înainte pentru că maşina trebuie echipată cu anvelope de iarnă, lanţuri, lopată pentru că nu ştii niciodată când o să ningă iarna.
Plănuim să ajungem anul acesta la Viena, dar vom merge cu avionul. Eu am mai fost la Viena de 2 ori până acum, dar în trecere în drum spre alte destinaţii şi nu iarna. Dacă se ţine anul acesta vom merge şi la Târgul de Crăciun din Sibiu pentru ca nu am fost până acum.
Acest articol a fost scris pentru competiția SuperBlog 2021.
9 comentarii
Elena
Foarte bun articolul. Cred că ai dreptate, când spui că este mult mai bine să stai în dreapta șoferului. Esti mai concentrat la peisaj ,vezi mai multe !
Simona Diaconu
Eu sunt doar pasager, însă mereu sunt atentă la drum în timpul călătoriilor noastre.
Oana
Sa speram ca o sa puteti calatori fara probleme, iata cum se incurca iar treburile cu acest virus…Si eu mi as dori sa ajung la Targul de Craciun de la Budapesta si Viena, dar mi ar placea cu masina, sofer sotiorul meu! Ii place foarte mult sa conduca. Eu ador sa fiu pasager la drumuri lungi 🙂 Am carte de 14 ani si conduc de atunci, dar numai local, nu mi place la drum lung
Lucia Mihaela Curea
Imi place și șofer, și pasager, in ambele situatii am diverse avantaje.
Irina
Îmi place sa fiu pasager. Soțul ma zăpăcește la cap sa dau și eu de permis, dar nu știu ce sa fac. Călătorii fără incidente sa avem.
Mihuț
Mie îmi place foarte mult să conduc. 😍
Catalina Coman
Eu am permis, dar nu il folosesc, asa ca tot pasager sunt.
Rokolla
Sincera sa fiu, pasager. Sotul meu este un sofer foarte bun si prefer sa-l las pe el la volan
Mihaela
Pasager clar. Am vrut sa iau carnetul acum cativa ani si am descoperit ca nu-mi place deloc sa conduc. Prefer sa fiu copilot.