Ce gasesti la Fashion House Outlet Militari
De câteva ori pe an încercăm să ajungem la Fashion House Outlet Militari pentru cumpărături, iar weekendul trecut am ajuns din nou. Eram în căutare de încălțăminte sport și am găsit o pereche Nike redusă de la 239 lei la 120 lei.
FASHION HOUSE Outlet Centre Militari este primul centru comercial de tip outlet din România, înființat în 2008. Locația este în cadrul West Park Retail Militari, pe Autostrada A-1, la kilometrul 13.
La Fashion House Outlet Militari găsești aproape 60 de magazine tip outlet ale brandurilor renumite precum Tommy Hilfiger, Calvin Klein, United Colors of Benetton, Guess, Diesel, Liu Jo, adidas, Puma, Otter, US Polo, Desigual, Under Armour, English Home, Levi`s, Lee Cooper-TimeOut-KVL, Ecco, Cacharel, Desigual, Lacoste, Triumph sau Tom Tailor.
În 2021 a fost deschis al doilea outlet, FASHION HOUSE Pallady, localizat în partea de est a Bucureștiului, pe Autostrada Soarelui, la kilometrul 15 ieșirea Cernica.
Reducerile zilnice sunt de minimum 30% din prețul inițial, pe parcursul întregului an. Reducerile de preț pot ajunge chiar și la 70% sau 90%, cu extra reduceri substanțiale adăugate frecvent.
DE CE SUNT REDUCERI ATÂT DE MARI LA FASHION HOUSE?
Toate produsele comercializate în centrele comerciale FASHION HOUSE Outlet Centre provin din surplusul de stocuri ale producătorilor, din colecțiile special concepute pentru magazinele de tip outlet și din colecțiile din sezoanele anterioare ale brandurilor aflate în portofoliul centrului.
Pe lângă aceste reduceri considerabile, disponibile pe întreg parcursul anului, magazinele din centrele FASHION HOUSE Outlet pun la dispoziția consumatorilor multe alte oferte speciale. De exemplu, de două ori pe an, la schimbarea colecțiilor, prețurile de outlet deja reduse beneficiază de reduceri suplimentare, care transformă costul final al unui articol într-un adevărat chilipir. În plus, la orice produs achiziționat se poate calcula ușor suma finală economisită, prin intermediul sistemului foarte transparent de prezentare a prețului pe etichete, care indică atât prețul inițial, cât și prețul redus, special pentru outlet.
Dacă vi se face foame puteți merge la unul dintre cele 2 restaurante sau la cafenea. Găsiți și câteva tonomate cu apă și gustări, și chiar și un stand Fornetti.
Trebuie să luați în considerare că este un complex de magazine tip outlet, deci nu o să găsiți cele mai recente colecții ale brandurilor. Dacă nu va deranjează acest lucru, atunci cel mai probabil o să plecați mulțumiți de cumpărăturile efectuate.
5 comentarii
Lucia Mihaela Curea
Daca ar fi mai aproape de Cluj, ar fi perfect!
Vad ca au o multime de magazine cu branduri bune!
Mirela Marin
Fashion House este la îndemâna tuturor celor care caută și calitate și preț mic.
De când s-a deschis cel din apropiere de mine, nu am mai mer la cel din Militari, dar sunt aceleași branduri, normal.
Rokolla
Ajung destul de rar la Fashion House Outlet, dar niciodata nu plec cu mana goala
Rokolla
Iubesc cumparaturile. Nu ajung foarte des la Fashion House Outlet, dar cand ajung nu plec cu mana goala niciodata
Cristi
Pentru cei care stau mai departe de București și nu pot ajunge : nu pierdeți nimic fraților !
Este o alta „vrăjeală românească ” modele vechi la marea majoritate a brandurilor ,haine de calitate îndoielnică și prețuri de mall .
Chiar ieri 11.12.2022 am fost la ” marea reducere ” – o gluma .unde mai pui mirosul dinăuntru , cozi interminabile de mașini atât la plecare cât și la sosire iar reducerile sunt doar la radio ).
Sunt produse la unele branduri pe care le vad la vânzare de minim 18 luni .
Dacă totuși ajungeți convingeti va cu ochii voștri luând câteva produse ca reper și urmăriți evoluția prețului în timp )