
Cum ne-am pregătit pentru diversificarea bebelușului
Bebe are aproape 6 luni, așa că am ajuns într-o etapă importantă: începem diversificarea!
Ne-am documentat amănunțit, am primit acordul din partea medicului pediatru, iar bebe pare interesat de ce mâncăm noi.
În perioada următoare, laptele matern și formula în cazul nostru continuă să fie principala sursă de nutriție pentru bebeluș, dar vom introduce treptat și alimente solide.
Ce am cumpărat în vederea diversificării
Disclaimer: momentan nu am folosit niciunul din produsele menționate, deci nu vă pot spune cât de bune sunt. Revin cu feedback dacă vă interesează după ce începem diversificarea. Aștept să îmi scrieți în comentarii dacă este de interes.
Bun, acum haideți să vă spun ce produse am achiziționat pentru începerea diversificării (sunt chiar produsele din poza de mai jos):
- Scaun de masă Pliabil 4 în 1 – deși la început ne-am gândit la clasicul Antilop de la IKEA, am achiziționat un scaun de masă care este pliabil, are roți, este ajustabil pe înălțime, are un coș de depozitare, iar cel mai important – spătarul este reglabil în 3 poziții (foarte important pentru bebelușii care încă nu stau nesusținuți în șezut)
- Oală sub presiune electrică Tefal One Pot – cea mai recomandată și lăudată oală sub presiune electrică cu funcționalitate de multicooker. Are 25 de programe presetate (inclusiv unul pentru mâncare pentru bebeluși), coacere, 3 nivele de gătire pentru tocană/supă, 3 nivele de gătire la abur, 7 nivele de rumenire, 3 nivele de prăjire, gătire lentă și reîncălzire. Ce să mai, ne va fi de ajutor și pentru prepararea mâncării pentru noi, adulții, nu numai pentru cea a lui bebe
- Blender aveam deja, așa că îl vom folosi pe cel pe care îl avem. UPDATE: blenderul pe care îl aveam nu pasa îndeajuns de bine așa că l-am achiziționat pe acesta.
- Setul cu bol, farfurie antialunecare, bavetă, cană cu pai, linguriță și furculiță toate din silicon (setul albastru din poza de mai jos) le-am comandat de pe Shein. Ce am găsit pe site-urile de la noi am găsit și acolo, doar că nebranduite și la un preț mai mic
- Pre-lingurițe (cele din stânga jos) – cumpărate tot de pe Shein. Am văzut o variantă în România mult mai scumpă, așa că am preferat să comand tot de pe Shein
- Bavetă-cămașă (nu știu dacă are o altă denumire) – ce credeți? Tot de pe Shein. Din nou, tot cu preț mai bun și cu livrarea gratuită acasă
- UPDATE: am cumpărat și această cană cu tetină de formare care era foarte lăudată. Suntem și noi foarte mulțumiți de ea, cred că o să cumpărăm mai multe bucăți.

Voi cum v-ați pregătit pentru diversificare? Noi vom merge pe diversificarea clasică pentru început și ne vom inspira de pe site-ul Flaveur.ro.
Ține cont că fiecare copil este unic și poate avea nevoi și preferințe diferite în ceea ce privește diversificarea. Este important să fii atent la semnalele pe care le primește bebelușul tău și să fii flexibil în abordarea diversificării alimentației sale.
Citește mai multe articole din categoria Mama și bebe


6 comentarii
Simona
E bine ca sunteti pregatiti! Si prietena mea se pregateste cu bebelul ei, poate o ajuta recomandarile tale!
Rokolla
Foarte util articolul tau. La primul copil am fost foarte tematoare de acest moment. Nu stiu de ce am avut atatea temeri. La al doilea copil totul a fost mult mai lejer si am luat totul ca atare urmand in mare regulile
Mihaela Curea
Este o etapă importantă eu m-aș documenta foarte bine înainte.
Mirela Marin
Cam toate produsele pe care le-ai pregătit le-am avut și noi și ne-am descurcat foarte bine.
Articolul tai va inspira cu siguranță si te mămici.
Ilinca
O etapa foarte emotionanta si frumosa, mult succes!
Kamy
Foarte util articolul si foarte bine documentat.